TEEN-ACT revine cu premii
În perioada 16-21 aprilie, trupa de teatru TEEN-ACT a participat la cea de-a opta ediţie a Festivalului de Teatru în Limba Engleză pentru Adolescenţi, „Theatre for Teenagers“ (T4T), de la Timişoara, festival la care tinerii actori participă an de an. La ediţia de anul acesta au participat trupe din Bacău, Braşov, Bucureşti, Suceava şi Timişoara, în total zece trupe de teatru. Juriul a fost alcătuit din mai mulţi foşti componenţi ai trupelor participante, preşedintele juriului fiind actorul George Ivaşcu de la Teatrul Naţional Bucureşti.
Piesa pusă în scenă de trupa TEEN-ACT, „De ce fierbe copilul în mămăligă“ de Aglaja Veteranyi, a obţinut două trofee pentru „Most expressive play“ şi „Most cohesive play“, un premiu special din partea juriului, „Award for bringing colour on the stage“ şi o nominalizare la „Most creative performance“. Eleva Ioana Chiţu (Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“) a câştigat trofeul „Excelent interaction“, Alina Petrică (CNCH) a obţinut trofeul „Most expressive actress“ şi a fost nominalizată pentru „Excelent interaction“, Ioana Brăilescu (CNCH) – premiul special din partea juriului „Innovative character composition“, iar Alexandru Zlăvog, a obţinut şi el o nominalizare la premiul „Most expressive actor“. În total, TEEN-ACT a câştigat 4 trofee, 3 nominalizări şi 2 premii speciale, cele mai multe premii dintre cele acordate echipelor participante.
„A fost primul an la T4T pentru mulţi dintre noi, dar am fost foarte plăcut impresionaţi de ceea ce am reuşit să facem. Pe lângă faptul că am jucat pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, am avut parte de multe workshopuri cu studenţi la actorie, în cadrul cărora lucram efectiv de dimineaţa până seara, reuşind să acumulăm mai multă experienţă şi cunoştinţe despre ritm, mişcare scenică sau interacţiune între personaje. Momentul de tensiune maximă a fost, bineînţeles, premierea, când nici nu apucam să luăm loc în sală, că trebuia să urcăm din nou pe scenă, pentru că eram din nou nominalizaţi. Mulţumim încă o dată oamenilor care au făcut posibilă deplasarea noastră şi promitem că vom da ce avem mai bun la următorul festival, din luna iulie, la care vom fi şi organizatori, ID fest Bacău.“ a relatat Anne-Marie Chelariu, componentă a trupei TEEN-ACT. |